Impresii ale elevilor care au participat la mobilitatea de grup din Mersin 3-5 iunie 2026
O călătorie care m-a schimbat: experiența Erasmus+
Stroia David, clasa a VI-a A
În acest an școlar, am avut bucuria de a reprezenta școala noastră în cadrul programului Erasmus+, care a avut loc în Mersin, Turcia. A fost o experiență pe care cu siguranță nu o voi uita. Am descoperit un loc nou, oameni și tradiții diferite și, mai ales, am avut ocazia să învăț lucruri pe care nu le-aș fi putut descoperi doar din cărți, filme sau din timpul orelor. Sunt foarte recunoscător pentru că am avut ocazia să învăț mai multe lucruri despre Turcia și despre un alt sistem educațional din afara României.
Pe parcursul mobilității, am participat la numeroase activități educative și culturale, am colaborat cu elevi și profesori și am descoperit tradițiile și obiceiurile locale. Am vizitat obiective turistice impresionante, am gustat mâncăruri tradiționale, și mi-am făcut prieteni internaționali. O primă experiență inedită a fost să descopăr că, în Turcia, supa poate fi servită chiar și la micul dejun.
Desigur, având în vedere că sunt pasionat de programare, una dintre activitățile mele preferate a fost ora de informatică și de robotică. Mi-a făcut plăcere să ajut elevii să programeze algoritmi în Scratch. Mi-au atras atenția și proiectele de robotică realizate de elevi. Profesorii ne-au explicat cum funcționează roboții și ne-au arătat ce pot face și mi-am dat seama că mi-ar plăcea să avem și noi în școală un curs opțional de robotică.
Mi-a plăcut foarte mult că am putut lucra împreună și am învățat unii de la alții, și a fost o experiență diferită față de orele obișnuite. În plus, am mers în excursie să vizităm satul istoric Kanlıdivane, transformat în ziua de azi într-un muzeu în aer liber. Acolo am fost impresionat de terenul stâncos pe care se află așezarea, de ruinele bine conservate și de peisajele spectaculoase care înconjoară satul. După aceea, am vizitat Găurile Raiului și Iadului, 2 peșteri imense și spectaculoase. A fost unul dintre acele momente în care am simțit că sunt într-un loc cu adevărat special, mai ales atunci când în cel mai adânc punct al peșterii, am putut auzi valurile mării.
M-a impresionat foarte mult momentul în care am intrat pentru prima dată într-o moschee. Am aflat că trebuie să ne descălțăm înainte de a intra, ca semn de respect pentru locul de rugăciune și pentru a-l păstra curat. Când am pășit desculț pe covorul moale, am simțit imediat cât de diferit era totul față de exterior. Înăuntru era liniște și pace, iar lumina filtrată prin vitralii se așeza în pete colorate peste covor. Am ridicat privirea și am observat cupola înaltă, ornamentele delicate și desenele de pe pereți. Totul mi se părea mare, luminos și plin de culori, iar pentru câteva clipe am uitat de agitația de afară și am vrut doar să privesc în jur. A fost o experiență care m-a făcut să descopăr o parte din cultura și tradițiile Turciei într-un mod pe care nu l-aș fi putut înțelege doar din cărți sau filme.
Printre momentele mele preferate s-au numărat și activitățile de socializare organizate de școala gazdă, plimbările de pe faleză, excursia la Centrul de Știință și Climă unde am fost fascinați de experimentele de știință. Mi-am făcut prieteni, m-am distrat, și am învățat despre viața elevilor din Turcia. Am descoperit că, deși trăim în țări diferite, avem multe lucruri în comun: ne plac aceleași jocuri, muzică și avem și activități extrașcolare similare.
Această experiență m-a făcut să înțeleg cât de important este să cunoști oameni din alte culturi și să fii deschis către noi prietenii și experiențe, să nu judeci după aparențe.
Am realizat că, dincolo de granițe și diferențe culturale, oamenii sunt mai apropiați decât ne imaginăm. Uneori, este nevoie doar de curajul de a face primul pas și de a spune: „Hello!” și de a zâmbi. Am fost uimit cât de mult s-au bucurat elevii turci de faptul că ne-au avut ca invitați.
Reflectând asupra a ceea ce a însemnat pentru mine Erasmus+, mi-am dat seama că a fost mai mult decât o călătorie într-o altă țară. Am învățat că, deși venim din țări și culturi diferite, putem găsi foarte ușor lucruri care ne apropie. Erasmus+ mi-a arătat că uneori este nevoie să ieși din locurile în care te simți confortabil pentru a descoperi oameni, locuri și experiențe care te pot schimba. M-am întors acasă mai deschis către diferențele culturale, mai curios și cu amintiri pe care sunt sigur că nu le voi uita niciodată. A fost o călătorie spre prietenii fără granițe, spre inima unei alte culturi fascinante și, într-un fel, o călătorie spre mine însumi.
David Stroia, elev in clasa a VI-a A
Lumea poate veni mai aproape!
Fustos Evelyn, clasa a VII-a A
În acest an școlar am avut prilegiul de a participa la un schimb de experiență între școli cu școala Ozel Mersin Modern Bilimler Akademisi (MBA) Ortaokulu din orașul Mersin din Turcia, prin programul ERASMUS+. A fost o experiență nemaipomenită. Sper că și mai mulți elevi să aibă ocazia de a se bucura și de a se mândri cu acest tip de experiențe oferite anual de program, pentru a-și împărtăși cultura și pentru a învăța despre alte culturi și alte țări minunate.
Mobilitatea de grup pentru elevi a însemnat un prilej de a participa la orele de curs din școala gazdă, alături de colegii noștri turci. Îmi amintesc cu bucurie de participarea la mai multe activități școlare, printre care vreau să menționez două ore de limba engleză, unde ne-am jucat alături de colegi. Unul dintre jocuri cerea ca fiecare elev să spună un hobby de-al său. După ce fiecare elev și-a împărtășit câte un hobby, profesorul ne-a demonstrat cât de multe putem avea în comun. Am interacționat printr-un joc cu mingea.
La aruncarea unei mingi profesorul numea o activitate, iar elevul care prindea mingea trebuia să numească măcar o persoană care a menționat că practică activitatea spusă de profesor. Ne-am amuzat, iar faptul că eram preocupați de prinderea mingii a dat la o parte emoțiile din interacțiunea cu elevi noi dintr-un loc atât de depărtat de casă. Prin joc am descoperit că avem multe în comun!
Participarea la programul Erasmus înseamnă activități școlare și vizite culturale. Și noi am avut parte de câteva vizite în locații importante, relevante pentru dezvoltarea orizontului cultural. Îmi amintesc cu bucurie vizitarea unui sit arheologic din Kanlıdivane, cu fel de fel de ruine, dintre care, preferatul meu a fost templul reginei Aba. Acest templu este de fapt un mausoleu (monument funerar) și a fost construit în secolul al II-lea d.Hr, de către regina Aba, pentru a onora decesul șotului ei, regele Arios, și a fiilor săi. Am aflat atunci că regina Aba și regele Arios stăpâneau o regiune din sudul Anatoliei de astăzi, iar ruinele așezămintelor reprezintă străvechiul oraș Canytelis din regatul Olba.
În urma participării la program am luat cu mine povești frumoase despre locuri noi, prietenii cu tineri din altă țară și amintiri pe care le voi prețui toată viața! Vă îndemn, accesați și voi programul Erasmus, lumea poate veni mai aproape!
Gânduri ale elevei Fustos Evelyn,
clasa a VII-a A, anul școlar 2025-2026
Programul Erasmus+ în file de jurnal
Lehănceanu Daria, clasa a VII-a A
În acest an școlar am avut bucuria de a fi selectată pentru a participa la programul Erasmus+ al școlii noastre, în Mersin,Turcia. Când am aflat ca voi merge în mobilitate, am fost foarte entuziasmată și abia așteptam să plec. Totul a început pe la sfârșitul lunii mai. Atunci am aplicat pentru selecție. Am depus o cerere, CV- ul și am susținut un mic interviu în limba engleză, iar după câteva zile am aflat că am fost selectată. Din acel moment am început sa mă pregătesc pentru această experiență. Eram foarte curioasă să descopăr o țară nouă, să cunosc oameni noi și să particip la toate activitățile pregătite pentru noi. În continuare voi povesti ce a însemnat mobilitatea de grup pentru elevi.
Zborul către destinație a fost unul destul de obositor, dar frumos și cu amintiri plăcute. Am ajuns in Turcia in jurul orei 4 dimineața, iar în aeroport ne-am întâlnit cu 3 domni care urmau să fie ghizii noștri pentru următoarea săptămână.
În drum spre Mersin, ghidul cu care am mers ne-a spus că turcii servesc la micul dejun supă, iar el ne-a întrebat daca vrem să încercăm iar noi am acceptat. La ora 5 dimineața am ajuns în Mersin și primul lucru a fost să mergem la un restaurant local să mâncăm supă.
Unii dintre noi ne-am luat ceai turcesc iar alții au încercat supa. Ajunși la cazare, profesorii ne-au lăsat să dormim câteva ore înainte să mergem la școală. Ajunși acolo, am fost întâmpinați cu multă căldură din partea directorilor. Am făcut un tur al școlii, iar după aceea am participat la prima oră de curs în școala din Tucia, la o clasă de a VII-a. Aveam emoții pentru că urma sa prezentăm o informare despre școala, orașul si țara noastră.
Colegii tuci au fost foarte atenți și interesați despre prezentarea noastră. După oră, am avut pauză, iar o mulțime de copii au venit la noi sa ne întrebe cum ne cheamă și dacă le putem da o îmbrățișare. Clopoțelul a sunat iar noi am mers la următoarea oră pe care o aveam în program. A fost tot la o clasă de a VII-a și acolo ne-am jucat multe joculețe pregătite de elevi. A fost o oră foarte frumoasă și plină de distracție! A urmat oră la o clasă de a V-a pentru unde am învățat câteva cuvinte în limba turcă și expresiile uzuale. Am terminat cu brio prima zi de școală iar noi am mers la un Muzeu de Arheologie din oraș și am văzut multe artefacte și statui din arta bizantină, care pe mine m-au impresionat.
Următoarea locație pe care am vizitat-o a fost cea mai mare moschee din Mersin. În moschee trebuie neapărat să te descalți pentru că pe jos este o mochetă foarte moale și nu ai voie să o murdărești. Ghidul ne-a spus ca moscheea este situata pe doua nivele, la primul nivel au voie doar bărbații iar la al doilea doar femeile. Noi nu am putut urca la al doilea nivel și am stat la primul. În interior, toată moscheea era decorată cu caligrafie arabă care reprezenta verste din Coran, numele divine și învățături islamice.
Am încheiat prima zi cu o plimbare pe faleza de pe malul mării, privind frumoasa priveliște către Marea Mediteraneeană.
În a doua zi a proiectului Erasmus+, am mers de dimineață la școală, unde am participat la multe activități interesante pregătite de profesorii și elevii școlii. Prima activitate a avut loc în laboratorul de fizică. Acolo, doamna profesoară ne-a prezentat un experiment interesant. Am turnat lapte într-o farfurie, am adăugat câteva picături de colorant alimentar, iar apoi am atins suprafața laptelui cu un bețișor îmbibat în șampon. În acel moment, culorile s-au îndepărtat de bețișor și au format modele spectaculoase. Am aflat că șamponul respinge grăsimea din lapte, iar acest lucru face pigmentul să se miște într-un mod interesant.
Am participat și la o oră de limba germană, alături de o clasă de a IV-a. Elevii ne-au pregătit un moment frumos, în care au cântat în limba germană și ne-au arătat un dans pe care îl învățaseră pe o melodie în limba germană. Mai târziu, am participat la ora de muzică. Acolo, elevii ne-au prezentat instrumente muzicale realizate chiar de ei. Fiecare a explicat cum și-a confecționat instrumentul, iar apoi ne-a arătat cum se cântă la el.
La finalul zilei, am vizitat Centrul de Știință și Climă Mercan, un loc modern dedicat activităților de descoperire a științei și înțelegerii fenomenelor din natură. În cadrul vizitei, am intrat în planetariu, unde am urmărit un film educativ despre planete, stele și Univers. Proiecția a fost captivantă și ne-a făcut să descoperim multe lucruri interesante despre spațiul cosmic. Am încheiat ziua cu o plimbare de seară pe faleză și un mic deliciu, o inghețată.
În cea de-a treia zi, programul de dimineață a fost puțin diferit, deoarece elevii din școala gazdă susțineau examene. În acest timp, noi am participat la o activitate creativă și am desenat modele tradiționale turcești. A fost o experiență plăcută prin care am descoperit mai multe despre cultura Turciei.
După aceea, am participat la ora de informatică. Elevii ne-au arătat cum lucrează în Scratch si ne-au prezentat o platformă educațională folosită doar de școala lor. A fost interesant să vedem modul în care învață și cum se folosește tehnologia în timpul orelor. Am vizitat și laboratorul de robotică. Profesorul ne-a prezentat roboții construiți de elevii din liceu, cu care participă la competiții atât naționale cât și internaționale. Am fost impresionați de munca depusă pentru realizarea acestor proiecte.
Mai târziu am mers la ora de limba engleză, unde am participat la un joc interactiv. Doamna profesoară pregătise o minge cu mai multe numere, iar pe tablă era scris ce provocare corespundea fiecărui număr. Fiecare dintre noi arunca mingea la altcineva iar în funcție de numărul pe care îl nimerea, trebuia să îndeplinească cerința. Ne-am distrat foarte mult și am avut ocazia să comunicăm și să colaborăm. Pe parcursul zilei am mai participat la prezentări realizate de elevii școlii despre Turcia, orașul Mersin, mâncăruri tradiționale, obiceiuri populare și stilul de viață. În pauza care a urmat, am petrecut timp alături de copii. Am socializat, am făcut multe fotografii, am râs împreună și ne-am schimbat numerele de telefon, promițându-ne că vom păstra legătura și după încheierea proiectului.
Seara, elevii ne-au invitat să participăm la activitatea lor de camping, pe care o organizează în curtea școlii. Am petrecut câteva ore alături de ei, am povestit, ne-am jucat și ne-am bucurat de timpul petrecut împreună. La final, a venit momentul despărțirii. Ne-am luat rămas-bun, promițând că vom continua să vorbim și că, poate, într-o zi ne vom revedea. Despărțirea a fost emoționantă, iar pentru unii dintre noi și pentru câțiva dintre elevii turci, lacrimile au fost dovada prieteniilor frumoase care s-au legat în aceste zile.
În cea de-a patra și ultima zi a mobilității Erasmus+, am avut parte de o excursie în care am vizitat câteva dintre cele mai frumoase obiective turistice din apropierea orașului Mersin. Prima oprire a fost în satul istoric Kanlıdivane, un vechi oraș antic transformat astăzi într-un muzeu în aer liber. Acolo am admirat ruinele vechilor clădiri și am aflat mai multe despre istoria acestui loc impresionant.
După aceea, am vizitat faimoasele Găuri ale Raiului și Iadului (Heaven and Hell Sinkholes), unele dintre cele mai cunoscute atracții naturale din zonă. Am rămas impresionați de dimensiunile acestor formațiuni spectaculoase și de peisajele deosebite pe care le-am admirat.
Spre seară, ne-am întors la cazare, iar apoi am ieșit în oraș, unde am mâncat pizza împreună.
După aceea am mers la mall pentru ultimele cumpărături și pentru a petrece încă puțin timp împreună înainte de plecare. Când ne-am întors la cazare, ne-am făcut bagajele, deoarece în dimineața următoare urma să plecăm spre România.
În ziua plecării, zborul a fost liniștit și fără probleme. Eram bucuroși și nerăbdători să ajungem acasă și să ne revedem familiile, în același timp ne părea rău că această experiență se încheiase.
Participarea la proiectul Erasmus+ a fost o experiență de neuitat. Am cunoscut oameni minunați, am descoperit o cultură diferită, am învățat multe lucruri noi și mi-am făcut prieteni pe care sper să îi revăd într-o zi. Sunt foarte recunoscătoare că am avut ocazia să particip la această mobilitate și voi păstra mereu în suflet toate amintirile frumoase pe care le-am trăit.
Eleva Lehănceanu Daria, clasa a VII-a A,
Anul școlar 2025-2026
Impresii din cadrul mobilității din Mersin, Turcia
elevul Măgurean Andrei, clasa a VI-a A
Participarea la mobilitatea Erasmus+ din Mersin, Turcia, a reprezentat o experiență deosebită, care ne-a oferit ocazia de a descoperi o nouă cultură, un alt sistem de învățământ și numeroase obiective turistice și istorice. Acest lucru ne-a ajutat să ne dezvoltăm atât pe plan personal, cât și educațional. Pe parcursul mobilității, am participat la activități desfășurate în cadrul școlii partenere. Am luat parte la ore de limba turcă, informatică, robotică, științe, sport și limba engleză. Activitățile au fost interactive și interesante, iar elevii și profesorii ne-au primit cu multă căldură și ospitalitate.
Unul dintre cele mai interesante momente a fost participarea la ora de robotică, unde am descoperit proiecte realizate de elevi și am aflat mai multe amănunte despre construirea și programarea roboților. De asemenea, trebuie să menționez experimentele desfășurate în cadrul orelor de științe, care ne-au ajutat să înțelegem mai bine fenomenele studiate.
Aventura noastră nu s-a limitat la sala de clasă. Am avut ocazia să vizităm numeroase obiective turistice și culturale, precum Muzeul de Arheologie din Mersin, peșterile Raiul și Iadul, planetariul, centrul de învățare Mercan. Aceste vizite ne-au oferit posibilitatea de a descoperi frumusețea și bogăția culturală a Turciei.
Un alt aspect care ne-a impresionat a fost vizita la moscheea din Mersin, unde am învățat mai multe despre tradițiile și obiceiurile locale. Plimbările de seară pe faleză și timpul petrecut alături de elevii turci ne-au ajutat să legăm prietenii și să comunicăm mai ușor. Experiența Erasmus+ a fost una memorabilă, care ne-a îmbogățit cunoștințele, ne-a dezvoltat spiritul de echipă și ne-a oferit amintiri de neuitat.
Sunt recunoscător pentru oportunitatea de a participa la acest proiect și consider că astfel de activități contribuie la dezvoltarea personală și profesională a fiecărui participant.
Măgurean Andrei, clasa a VI-a B
Erasmus+ înseamnă mai mult decât o călătorie!
eleva Carina Ilieș, clasa a VII-a B
Sunt foarte recunoscătoare că am avut oportunitatea de a participa la proiectul Erasmus+, desfășurat la MBA Okullari Mersin Kampusu, în orașul Mersin, Turcia. Această mobilitate a fost una dintre cele mai frumoase experiențe din viața mea, deoarece mi-a oferit șansa de a învăța într-o școală modernă, de a descoperi o cultură nouă, de a cunoaște oameni minunați și de a participa la activități interesante. Fiecare zi petrecută acolo m-a ajutat să învăț lucruri noi, să mă dezvolt și să capăt mai multă încredere în mine.
Din prima zi, am fost primiți cu multă căldură de profesorii și elevii școlii gazdă. Am simțit imediat că suntem bineveniți, iar atmosfera prietenoasă ne-a făcut să ne adaptăm foarte repede.
Abilitățile de comunicare în limba engleză ne-a ajutat să colaborăm, să schimbăm idei și să legăm prietenii care vor rămâne mereu în sufletul nostru.
Unul dintre lucrurile care m-au impresionat cel mai mult a fost ospitalitatea elevilor. Aceștia ne-au oferit mici cadouri, dulciuri și obiecte realizate chiar de ei, ca semn de prietenie. Acest gest simplu, dar sincer, ne-a făcut să ne simțim apreciați și ne-a arătat cât de frumos este să împărtășești tradițiile și bunătatea cu alți oameni.
Activitatea mea preferată a fost ora de robotică. Laboratorul era dotat cu numeroși roboți și echipamente moderne, care mi-au stârnit curiozitatea încă din primul moment. Am văzut roboți construiți din piese LEGO, dar și modele realizate cu componente electronice, capabile să îndeplinească diferite sarcini. A fost o experiență fascinantă, care mi-a arătat cât de interesantă și creativă poate fi tehnologia.
Mi-a plăcut mult și ziua dedicată descoperirii orașului Mersin și a împrejurimilor sale. Am vizitat mai multe obiective turistice și istorice, fiecare cu propria poveste despre sens și identitate. Trebuie să menționez și vizita la Kanlıdivane, un sit arheologic spectaculos, cunoscut pentru ruinele sale impresionante și pentru prăpastia naturală aflată în centrul așezării.
Participarea la proiectul Erasmus+ m-a ajutat să îmi dezvolt abilitățile de comunicare în limba engleză. În fiecare zi am discutat cu elevi și profesori din Turcia, iar această experiență mi-a îmbogățit vocabularul, mi-a oferit mai multă încredere în mine și m-a ajutat să mă exprim mai ușor într-o limbă străină. De asemenea, am înțeles cât de importantă este comunicarea și colaborarea atunci când lucrezi în echipă.
La finalul mobilității, mi-am dat seama că Erasmus+ înseamnă mult mai mult decât o călătorie. Este o experiență care te ajută să crești, să descoperi lumea dintr-o perspectivă nouă și să îți faci prieteni din alte țări. Timpul petrecut în Mersin s-a încheiat, însă amintirile, lecțiile învățate și oamenii pe care i-am cunoscut vor rămâne mereu în sufletul meu. Sunt convinsă că această experiență mă va inspira și mă va însoți toată viața.
Ilieș Carina
Clasa a VII-a B
Ce înseamnă programul Erasmus pentru un elev participant la mobilitatea de grup
elevul Țopan Eduard, clasa a VI-a C
Sunt fericit că am avut ocazia de a participa în mobilitatea Erasmus+ din Mersin, Turcia cu Școala ,, Avram Iancu Dej’’.
Programul de activități a fost construit atent și ne-a permis să cunoaștem școala gazdă, să ne împrietenim cu colegii din Turcia, să participăm la ore de curs și să cunoaștem locuri noi cu toată încărcătura istorică și culturală specifică zonei. În prima zi, am avut ocazia de a ne cunoaște mai bine cu elevii din Turcia. Pentru asta ne-am jucat mai multe jocuri menite să spargă bariera comunicațională, iar unul dintre a fost desenarea portretului elevului care era în fața noastră. Acesta a fost cel mai amuzant!
Am participat la ore de robotică unde ne-au arătat cum se construiește un robot. De asemenea am avut oră de informatică unde ne-au arătat cum să scriem mici porgrame folosind Scratch.
Ora de bio-chimie a fost preferata mea, am făcut observarea țesuturilor la microscop și ne-a arătat diferența dintre celulele salivei si cele ale sângelui. Tot la ora de chimie am făcut experimente pentru a pune în evidență grasimile din lapte.
Am mai participat și la alte ore de curs, spre exemplu ora de limba turcă unde care am învățat unele cuvinte pe care le-am descoperit foarte asemănătoare ce cele pe care le folosim noi în limba română. Mi-a plăcut și ora de limba germană unde am încercat și eu primele expersii în limba germană, iar colegii turci au cântat o melodie.
Poate cele mai frumoase amintiri le am de la vizitele în mai multe locuri turistice. N-o să uit niciodată Moschea din Mersin unde am aflat cum se roaga oamenii de religie musulmană, iar ghidul nostru ne-a spus că barbații stau la parter, iar femeile cu un etaj mai sus. Acolo nu sunt bănci unde sa stai ca în bisericile din România, ci este un covor foarte mare de foarte bună calitate, unde se stă pe jos, iar pe tavan nu găsești icoane dar sunt scrieri religioase folosind alfabetul arab.
Vă recomand sa participați la astfel de mobilități, deoarece sunt o experiențe unice!
elevul Țopan Eduard, clasa a VI-a C
„O aventură dincolo de granițe – Experiența mea Erasmus+”
elevul Faur Paul, clasa a VI-a C
Experiența mea legată de programul Erasmus a fost mobilitatea de grup din Mersin, Turcia. Am trăit o aventură foarte frumoasă și importantă pentru mine. Am avut ocazia să descopăr o țară nouă, o cultură diferită și să cunosc oameni noi.
În perioada petrecută acolo, am mers la școala MBA din orașul Mersin și am participat la activități educaționale. Pe lângă partea academică, am avut timp să explorez orașul Mersin, să mă bucur de atmosfera de acolo și să descopăr locuri și lucruri noi. Am avut și ocazia să încerc mâncăruri tradiționale și să aflu mai multe despre cultura turcească.
O parte importantă a activității noastre a fost faptul că am cunoscut persoane noi și am petrecut timp alături de oameni cu experiențe și culturi diferite. Acest lucru m-a ajutat să fiu mai deschis și mai sociabil.
De asemenea, participarea la programul Erasmus m-a ajutat să devin mai independent și să am mai multă încredere în mine. Fiind într-o țară străină, a trebuit să mă adaptez unui mediu nou și să mă descurc în diferite situații.
În cadrul orei de bio-chimie am realizat o observație la microscop folosind probe de salivă de la doi colegi. Am pus câte o probă pe lamă și am analizat-o la microscop pentru a observa diferențele dintre probe. În timpul observației am remarcat că în ambele probe existau bule de dimensiuni diferite. Unele bule erau mici, iar altele erau mai mari. Diferențele de dimensiune pot apărea din cauza modului în care saliva a fost întinsă pe lamă și a cantității de aer prinsă în probă. Această activitate mi-a permis să observ la microscop aspectul unei probe biologice și să înțeleg mai bine cum poate fi analizată saliva în laborator.
Pentru mine, Erasmus a însemnat oportunitatea de a merge în Mersin, Turcia, unde am avut ocazia să particip la activități la școala MBA Mersin. Pe lângă partea educațională, am descoperit un oraș și o cultură diferită, am cunoscut oameni noi și am trăit experiențe pe care nu le-aș fi avut dacă nu aș fi participat la acest program.
Consider că Erasmus este o pârghie foarte utilă pentru tineri, deoarece îi ajută să se dezvolte atât pe plan educațional, cât și personal. Pentru mine, această experiență a fost o ocazie de a ieși din zona de confort, de a deveni mai independent și de a rămâne cu amintiri frumoase.
elevul Faur Paul, clasa a VI-a C
Un vis împlinit prin mobilitatea Erasmus+
eleva Stoica Maria Magdalena, clasa a VI-a D
Din totdeauna am visat să vizitez altă țară și să explorez alte culturi din această lume. De aceea când am aflat că pot avea oportunitatea să călătoresc în altă țară, prin programul Erasmus, am știut că trebuie să aplic și eu pentru selecție. Momentul anunțării celor selectați a fost plin de emoții. Când am aflat că o să ma duc în Turcia am avut așa o bucurie și energie în mine, era cea mai fericită zi a mea. Sunt foarte recunoscătoare pentru că prin aceasta expriență că am început șirul de călătorii internaționale (îmi doresc să nu fie singura pe care o fac). E foarte bine că am început cu orașul Mersin –Turcia, cu școala MBA Okullari Mersin. Spun asta pentru că printre toate senzațiile noi, datorită gazdelor noastre, am avut permanent senzația că sunt aproape de casă.
Din punct de vedere școlar, cea mai interesantă activitate a fost jocul de familiarizare. Am făcut schimb de opinii cu colegii din Turcia, am aflat aspecte despre activitatea cotidiană a colegilor noștri, am vorbit despre ce hobi-uri avem si despre ce ne place.
Vreau să amitesc despre cea mai interesantă parte a călătorie a fost vizita la Peștera Raiului, în limba engleză “The Cave of Heaven”. Această peșteră este situată sub o parte din Marea Mediteraneană. Când ajungi jos de tot, poți auzi marea ca și într-o scoică. Peisajul este de-a dreptul fantastic. Pare că se coboară spre centrul Pământului. Cred că voi scrie des în compunerile mele despre lumea ceea fantastică în care cobori sub mare.
Vă invit și pe voi să pătrundeți spre lumi minunate, programul Erasmus are o cheie specială pentru asta!
Stoica Maria Magdalena, clasa a VI-D
Aventura mea Erasmus+ în Turcia
eleva Iulia Diț, clasa a VII-a A
În luna iunie a anului școlar 2025-2026, am avut onoarea de a fi selectată pentru a participa la o mobilitate Erasmus+ în Turcia. Aflarea veștii a fost un moment de neuitat. M-am simțit foarte fericită și recunoscătoare pentru a avea șansa de a participa la această experiență. În acel moment, am realizat că mă așteaptă niște zile de neuitat!
Drumul spre orașul gazdă a fost destul de solicitant, însă consider că toată oboseala a meritat.
Am ajuns la aeroport în jurul orei patru dimineața, iar acolo ne-am întâlnit cu ghizii mobilității, care ne-au dus la hotelul unde urma să stăm pe parcursul mobilității. Cei trei ne-au spus că, dimineața, în Turcia se mănâncă supă. Ne-au întrebat dacă am dori să încercăm, iar noi am fost de acord. Așadar, am mers la un restaurant deschis non-stop. Unii au încercat supa, alții au băut ceaiul specific turcesc.
Ajunși la hotel, ne-am îndreptat fiecare spre camerele noastre, extenuați. Fiindcă am ajuns foarte târziu în Mersin, programul nostru din prima zi a început după amiaza. La școală am ajuns în jurul orei unu. Prima întâlnire pe care am avut-o cu elevii școlii MBA Okullari a fost în clasa a VII-a A, unde ni s-au prezentat câteva informații despre Mersin, orașul în care ne aflam. În aceeași clasă, am susținut și noi prezentarea pe care am pregătit-o. În acea zi, am luat parte și la o oră de limba turcă, unde am învățat câteva cuvinte, mai apoi, am jucat niște jocuri interactive cu elevi, pentru a ne cunoaște mai bine. Ulterior, am vizitat un muzeu, moscheea orașului și ne-am plimbat pe faleză.
Ziua următoare, elevii școlii au avut două examene, așadar, profesorii ne-au pregătit niște fișe de colorat cu covoare tradiționale turcești. Mai târziu, am mers în laboratorul de științe unde am realizat două experimente. La o altă oră, doi elevi de clasa a VI-a ne-au prezentat un proiect pe care l-au făcut alături de alți colegi. Au realizat instrumente muzicale alcătuite doar din materiale reciclate.
După școală, am mers la centrul de învățare Mercan din Mersin. Acesta se concentrează pe educarea copiilor și tinerilor în domenii precum sustenabilitatea, schimbările climatice și științele aplicate. Acolo, am avut ocazia de a învăța multe lucruri despre climă și sustenabilitate într-un mod foarte distractiv, datorită exponatelor și experimentelor.
În cea de-a treia zi, pe lângă celelalte activități la care am luat parte, cea mai interesantă mi s-a părut ora în care am mers în laboratorul de robotică, unde ni s-au prezentat diversele piese din care elevii școlii realizează roboți, cu care, ulterior, participă la competiții. Înainte de a merge în laboratorul de robotică, am mers în laboratorul de informatică, unde fiecare dintre noi s-a așezat lângă un elev sau o elevă, iar împreună trebuia să ducem un program la capăt. În aceeași zi, după ce am mâncat la cantina școlii, la fel ca în fiecare zi, am mers la ora de sport. Băieții au jucat fotbal, iar fetele au jucat volei.
Aceasta a fost și ultima noastră zi la școala gazdă. Toți eram triști deoarece trebuia să ne luăm rămas-bun. Niște fete cu care ne-am împrietenit ne-au spus însă că în acea seară vor amenaja corturi, iar toată școala urma să doarmă în curtea școlii. Entuziasmate, ele ne-au întrebat dacă am dori să mergem și noi, să petrecem mai mult timp împreună. Profesorii noștri coordonatori au spus că poate vom merge.
După ce am plecat de la școală, neștiind, dar sperând că ne vom întoarce, am mers la hotel și ne-am pregătit pentru a merge să luăm masa. De la restaurant, am mers înapoi la școală și ne-am reîntâlnit cu toți elevii. Un aspect nostim este că mai mulți elevi din toate clasele au venit să facă poze cu noi.
Personal, pe tot parcursul mobilității, am observat cât de prietenoase și primitoare au fost toate persoanele pe care le-am cunoscut. Toți acei copii care au venit să facă poze cu noi mi-au umplut inima de bucurie și mi-au demonstrat cât de calzi și deschiși sunt oamenii de acolo.
Adevăratul rămas-bun pe care ni l-am luat a fost dificil pentru mulți dintre noi, inclusiv pentru mine. În momentul despărțirii am realizat cât de multe amintiri am alături de copiii din acea școală.
În cea de-a patra zi, am vizitat câteva ruine antice și Peșterile „Raiul și Iadul”, niște formațiuni naturale absolut spectaculoase.
Într-un final, a venit și ziua în care trebuia să ne întoarcem acasă. Eram tristă deoarece părăseam orașul care îmi fusese casă timp de cinci zile, însă, în același timp, mă simțeam entuziasmată să îmi revăd familia. Privind înapoi, pot spune că a fost o adevărată onoare să fac parte dintr-o mobilitate de acest tip. Pe lângă activitățile educative, am trăit momente minunate alături de colegii mei, legătura dintre noi devenind mult mai strânsă pe parcursul călătoriei. În același timp, am lăsat în Turcia prieteni dragi și oameni care mi-au arătat ce înseamnă ospitalitatea pură. Această experiență Erasmus+ mi-a deschis noi orizonturi și a lăsat o amprentă adâncă în sufletul meu; este o aventură pe care, cu siguranță, nu o voi uita niciodată!
Diț Iulia, clasa a VII-a A
